Continuăm să construim lotul pentru noul sezon și suntem bucuroși să anunțăm sosirea unui nou jucător în familia Vulturilor Fărcășești. Florin Marica este, începând de astăzi, noul nostru mijlocaș și va îmbrăca tricoul echipei în stagiunea 2026-2027.
Născut la 11 aprilie 2006, Florin vine la Vulturii Fărcășești pregătit pentru o nouă provocare în carieră, după experiențele acumulate la LPS Târgu Jiu și Gilortul Târgu Cărbunești. Tânărul mijlocaș își dorește să confirme în culorile clubului nostru și să contribuie la îndeplinirea obiectivelor din sezonul care urmează.
„Mă bucur că am ajuns la Vulturii. E o nouă provocare pentru mine, iar cu sprijinul grupului e o oportunitate să-mi arăt și să-mi dezvolt calitățile. Am găsit un grup frumos, pe majoritatea băieților îi știu. Sper să facem o treabă bună, așa cum au făcut și sezonul trecut. Vin cu multă dăruire și motivație, pe care vreau să le concretizăm împreună prin rezultate. Privesc cu încredere spre obiectivul echipei, acela de a accede în play-off. Vă așteptăm în număr cât mai mare alături de noi, fiți lângă noi și nu vă vom dezamăgi. Hai, Vulturii!”
Suntem convinși că prin muncă, seriozitate și ambiție va reuși să se integreze rapid în echipă și să aducă un plus lotului pregătit pentru noua ediție de campionat.
Îi urăm bun venit lui Florin Marica și îi dorim mult succes, sănătate și cât mai multe realizări în tricoul Vulturilor Fărcășești!





