După startul pregătirilor, urmează și primul meci de verificare pentru Vulturii Fărcășești. Echipa noastră va întâlni formația CSM Slatina, adversară din Liga a II-a, într-o partidă care va oferi primele răspunsuri după perioada de antrenamente.
Va fi o confruntare împotriva unui adversar valoros, un bun prilej pentru staff-ul tehnic de a vedea la lucru echipa în condiții de joc și de a continua pregătirea înaintea debutului oficial al noului sezon.
Partida se va disputa miercuri, 22 iulie, de la ora 11:00, pe Stadionul 1 Mai din Slatina.





