Vulturii Fărcășești încheie anul cu o victorie importantă și urcă pe locul 3

Vulturii Fărcășești au obținut o victorie importantă în etapa a XVII-a a Ligii a III-a, Seria 6, impunându-se pe teren propriu cu scorul de 4-2 în fața echipei CSM Târgu Jiu. Golurile formației noastre au fost marcate de Scurtu, de două ori, Bubuioc și Zanfir, într-un meci intens, în care băieții noștri au impus ritmul jocului și au demonstrat determinare și organizare.

Această victorie meritată ne permite să încheiem prima parte a campionatului pe locul 3, o poziție care reflectă evoluțiile constante și rezultatele obținute până acum.

La finalul partidei, antrenorul Daniel Bălașa a declarat: „Sunt foarte bucuros că am reușit să câștigăm cele 3 puncte. Cred că am fost echipa mai bună, echipa care a avut o posesie mult mai bună și am am avut mai multe ocazii de gol. Per total, cred că am fost mult mai organizați decât adversara noastră. Am reușit cu aceste puncte să terminăm pe locul 3 în această primă parte a sezonului, un loc meritat, zic eu, luând în calcul jocul prestat de până acum. Eu cred că am făcut o treabă bună până acum și sper ca la anul să fim în primele 4 echipe. Am reușit să fim o echipă și pe această cale vreau să le mulțumesc băieților, pentru că deși am trecut și prin perioade dificile, însă împreună ne-am ridicat și am reușit să ajungem acolo unde ne-am dorit cu toții. Mulțumim și domnului primar, domnului director și tuturor suporterilor și celor care sunt alături de noi. După cum se pare, suntem cea mai bună echipă din Gorj la ora actuală. Am reușit să învingem CSM Târgu Jiu atât în deplasare, cât și acasă, iar cu Gilortul am obținut o victorie în deplasare, iar acasă un egal, care ne-a tras puțin în jos. Însă important e că punctele adunate de noi ne-au dus pe un loc bun și meritat.”

Tot acesta a concluzionat: „Per ansambu, a fost un sezon bun până acum și sunt mulțumit de băieți. Aș vrea să mă liniștesc puțin, va urma o vacanță, după care ne vom așeza la masă și vom discuta despre eventuale transferuri, despre programul care urmează și să ne organizăm foarte bine pentru restul sezonului.”

Antrenorul nostru a transmis și un mesaj cu ocazia sărbătorilor de iarnă: „Vreau să le transmit tuturor sărbători fericite, să aibă un an nou mai bun și să fim sănătoși cu toții, pentru că asta e cel mai important!”

Conducerea, staff-ul și jucătorii le mulțumesc tuturor suporterilor care au fost prezenți în număr foarte mare la ultimul meci, dar și celor care ne-au susținut necondiționat pe tot parcursul acestui sezon. Sprijinul vostru constant, energia din tribune și încrederea oferită echipei reprezintă un plus enorm pentru jucători și staff, iar fără voi acest parcurs nu ar fi fost posibil. Vă mulțumim și vă așteptăm alături de noi și în continuare!

Echipa noastră va relua competiția la finalul lunii februarie, când va înfrunta liderul SCM Râmnicu Vâlcea. Până atunci, băieții se vor pregăti intens pentru a-și îndeplini obiectivul propus.
Întreaga echipă dorește să

Hai, Vulturii!

Vezi mai mult